Eveniment: întâlnire cu investitorii instituţionali organizată în perspectiva listării acţiunilor CONPET S.A. pe piaţa reglementată administrată de BVB.
Participanţi: reprezentanţi ai marilor fonduri de investiţii – ING, RAIFFEISEN, BCR, ERSTE, ALLIANZ ŢIRIAC, EUREKO România, OTP şi Societăţilor de Investiţii Financiare – SIF 2 Moldova, SIF 4 Muntenia; dl Mihai Adrian Albulescu – secretar de stat în Ministerul Economiei, Departamentul pentru Energie; dl Gabriel Dumitraşcu – director general al Direcţiei Generale de Privatizare şi Administrare a Participaţiilor Statului în Energie; dna Adriana Marin – director analiză, manager al Diviziei „Clienţi instituţionali” SSIF Broker.
Data: 28.08.2013
Locaţia: sediul Bursei de Valori Bucureşti
Teme discutate în cadrul întâlnirii: obiective de dezvoltare ale companiei, investiţii viitoare, rezultate economice. Dl Liviu Ilaşi, director general al societăţii CONPET S.A., a prezentat două proiecte viitoare de anvergură:
• „Interconectarea sistemului naţional de transport prin conducte la cel regional (Pancevo) şi european” , aratând că, într-o primă etapă, proiectul Constanţa – Piteşti – Pancevo este o alternativă viabilă de transport al ţiţeiului pentru alimentarea rafinăriei Pancevo (Serbia), cu posibilitate de extindere către rafinăria de la Bosanski Brod (Bosnia). Un mare avantaj în realizarea acestui proiect este acela că din 760 km – lungimea totală a conductei, ar fi necesară construirea unei conducte noi doar pe ruta Piteşti – Naidaş – Pancevo (440 km), restul de 320 km reprezentând secţiunea Constanţa – Piteşti existentă.
• „Asigurarea stocului de siguranţă pentru ţiţei”, la ora actuală existând o capacitate disponibilă de 100.000 tone, cu posibilitatea de suplimentare a capacităţii cu încă 100.000 tone.
” Strategia pe care am aplicat-o s-a axat pe creşterea rentabilităţii firmei prin eficientizarea structurilor şi a proceselor, fiind, în acelaşi timp, o strategie flexibilă, adaptată situaţiei macroeconomice actuale, viabilă şi în momentul introducerii managementului profesionist” a afirmat dl Liviu Ilaşi despre strategia implementată în perioada decembrie 2012 – august 2013.
Raportul de analiză al SSIF Broker arată o creşterea cifrei de afaceri cu 6% şi a profitului net cu 26% pentru semestrul I 2013, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.












